Bolojan, despre românul decedat în prăbușirea clădirii de la Roma: Am sperat până în ultima clipă
Am sperat cu toții, până în ultima clipă, că va fi salvat compatriotul nostru prins în clădirea prăbușită la Roma, afirmă premierul Ilie Bolojan. El transmite condoleanțe familiei și mulțumește echipelor italiene pentru intervenție.
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de condoleanțe după ce un român a murit în urma prăbușirii unei clădiri la Roma.
„Am sperat cu toții, până în ultima clipă, că va fi salvat compatriotul nostru prins în clădirea prăbușită ieri la Roma”, afirmă Bolojan.
Echipele de salvare, care au intervenit în condiții extrem de periculoase, au reușit să îl scoată de sub dărâmături, însă, din păcate, pentru acesta a fost prea târziu.
Premierul și-a exprimat condoleanțele către familia îndoliată și către toți cei care l-au cunoscut, mulțumind totodată echipelor italiene de salvare pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă.
Muncitorul mort în urma prăbușirii turnului din Roma este Octav Stroici, din Suceava. El a fost scos în viață din dărâmături după 11 ore, dar a murit la spital, în timpul nopții de luni spre marți. Avea 66 de ani și lucra de mai mulți ani în Italia.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026