Bolojan, despre Revoluția din 1989: Sunt recunoscător celor care au ieșit în stradă
Întrebat despre Revoluția din 1989, premierul Ilie Bolojan și-a mărturisit experiența ca student în acea perioadă, declarând și că se simte recunoscător față de toți cei care au ieșit în stradă la Revoluție, atât în Timișoara, cât și în București, dar și celelalte orașe din țară.
În decembrie 1989 actualul premier Ilie Bolojan era student în anul II la facultatea de Mecanică. Acesta a mărturisit, că, deși a ieșit în stradă, nu a cerut certificat de revoluționar.
„Eram student la Timișoara. (…) Eram anul 2, la facultatea de mecanică, am prins 17 decembrie la Timișoara, în Maria, dar nu mi-am scos certificat de revoluționar”, a declarat Ilie Bolojan, în cadrul unui interviu pentru Cotidianul.
Potrivit lui Bolojan, studenții au fost în Timișoara până în data de 20 – 21, când a fost evacuat Complexul Studențesc.
„Când faci anumite lucruri, nu cred că te gândești că vei lua o pensie după aceea, nu le faci pentru asta. (…) O faci pentru că crezi în ceva, vrei ceva, pentru că nu ți se pare în regulă ceea ce se întâmplă și pentru libertățile tale. Este șocant pentru un tânăr să vadă că, într-un sistem opresiv, sunt oameni care au curajul să strige și te trag după ei”, a recunoscut Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a declarat că anul 1989 a fost un apogeu al comunismului ceaușist în România. Acesta s-a declarat recunoscător pentru toți cei care au ieșit în stradă.
„Gândiți-vă că în 89 era un fel de apogeu al comunismului ceaușist în România. Eu sunt recunoscător celor care au ieșit în stradă și pentru mine ceea ce s-a întâmplat în ’89 este o Revoluție. Ce s-a întâmplat după aceea, sigur, se poate discuta, dar oamenii care au ieșit în stradă, în Timișoara, în București și în alte părți, pur și simplu au ieșit pentru libertate”, a declarat Ilie Bolojan.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026