Bogdan Aurescu va face o vizită la Roma în acest an, la invitația omologului italian
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, vineri, pe ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli, ocazie cu care acesta i-a înmânat șefului diplomației române invitația omologului italian Paolo Gentiloni pentru a face o vizită la Roma în cursul acestui an, invitație acceptată de Aurescu.
Potrivit unui comunicat al MAE, discuțiile dintre ministrul Aurescu și ambasadorul Brasioli au prilejuit trecerea în revistă a stadiului relațiilor dintre România și Italia, precum și abordarea unor teme de actualitate ale agendei europene și regionale.
“Cei doi oficiali au reconfirmat nivelul excelent al relației bilaterale evidențiată de Parteneriatul Strategic Consolidat, precum și de frecvența vizitelor la nivel înalt și a consistenței dialogului bilateral. În acest context, ambasadorul Republicii Italiene a înmânat ministrului Bogdan Aurescu invitația omologului italian Paolo Gentiloni pentru realizarea unei o vizite la Roma în cursul acestui an, invitație acceptată cu plăcere de către partea română”, menționează sursa citată.
MAE precizează că șeful diplomației române a reiterat interesul părții române pentru inițierea discuțiilor privind organizarea celei de-a treia ediții a Summit-ului bilateral interguvernamental, ambele părți confirmând importanța unui astfel de eveniment pentru aprofundarea și diversificarea relațiilor bilaterale.
“În cadrul discuțiilor, a fost evocată relația bilaterală dinamică în plan economic, fiind amintită poziția pe care Italia a continuat să o dețină și în 2014, de al doilea partener comercial al României, precum și rolul important pe care îl ocupă comunitatea italiană din România, respectiv cele aproximativ 40.000 societăți cu capital italian care investesc pe plan local, precum și cel al cetățenilor români din Italia care sunt foarte bine integrați și care reprezintă prima comunitate străină din Italia”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, a fost evocată importanța participării României la Expoziția Mondială „Hrănirea planetei, energie pentru viață”, care va avea loc în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015, la Milano.
În planul relațiilor la nivel european, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat cooperarea privilegiată dintre cele două state, inclusiv în contextul deținerii de către Italia a Președinției Consiliului UE, în cel de-al doilea semestru al anului 2014.
Ministrul de Externe a mulțumit Italiei pentru sprijinul constant de care România a beneficiat în procesul de aderare la spațiul Schengen, sprijin reconfirmat și pe perioada Președinției UE.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026