Versiunea completă
Actualitate

Boc: Primul incompetent este chiar Ponta, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică

Fostul premier Emil Boc a declarat, referitor la afirmațiile lui Victor Ponta conform cărora Guvernul Boc "a fost cel mai incompetent", că "primul incompetent" este actualul prim-ministru, "un mincinos și un mare demagog", care a făcut parte din executivul pe care îl critică.

George Toader · 29 aprilie 2013 · 1 min de citit

 “Victor Ponta este un mincinos și un mare demagog. Este mincinos pentru că, dacă spune că acel guvern a fost incompetent, înseamnă că primul incompetent este chiar el, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică și pe care eu l-am condus. În primul rând, este vorba de faptul că minte și, în doilea rând, de faptul că nu recunoaște că acel guvern a luat măsurile care au salvat România de la prăbușire economică. Este un mare demagog pentru că, astăzi, premierul Ponta beneficiază de măsurile de stabilitate economică pe care guvernul, împreună cu președintele, le-au luat în 2010 și care asigură credibilitate țării în momentul de față. Acum, Guvernul Ponta nu guvernează, doar administrează țara”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Emil Boc.

El a adăugat că Executivul Ponta este “Guvernul televizor”, care nu ia niciun fel de măsuri economice de creare a locurilor de muncă și care, încă, beneficiază de măsurile economice ale guvernului pe care el l-a condus.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti