Boc: Condițiile de creditare vor fi mai riguroase
Băncile vor acorda în continuare credite pentru consum, dar condițiile de contractare vor fi mai riguroase și nu va mai exista un credit cu buletinul, banii fiind orientați în principal pentru susținerea investițiilor și înființarea de locuri de muncă în economie, a declarat premierul Emil Boc.
El a amintit că o parte din sumele împrumutate de România prin acordul încheiat cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană vor fi direcționate către mediul bancar.
“Vor exista și credite pentru consum, numai că probabil condițiile de creditare vor fi mai riguroase decât până acum, nu va mai fi credit cu buletinul, așa cum a fost până în momentul de față, astfel încât indirect acești bani să fie orientați spre mediul economic, spre capacitatea de a susține acele investiții care aduc sau mențin locuri de muncă în economie. Ținta noastră este ca aceste credite să se ducă către mediul economic, spre întreprinderi mici și mijlocii, pentru a susține activitatea economică”, a spus Boc, la postul public de televiziune.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Aflati aici ce produse ne pregatesc bancile.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026