BNR lansează o nouă monedă în România. Cât valorează aceasta
Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România și Statele Unite ale Americii, începând cu 4 iulie 2017, potrivit unui anunț al BNR.
Aversul monedei prezintă imaginea Podului de la Cernavodă, reprezentare simbolică a comunicării și a parteneriatului, inscripția „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2017”. Reversul monedei redă o reprezentare parțială a Statuii Libertății de la New York și inscripția ,,PARTENERIATUL STRATEGIC ROMANIA-STATELE UNITE ALE AMERICII-1997”, informează Ziarul Financiar.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate a emisiunii redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din aur.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026