BNR cere băncilor să ia măsuri dacă la scadență clientul ia mai puțini bani decât a depus în depozit
Banca Național a României solicită băncilor să adopte măsuri dacă există situații în care, din cauza scăderii dobânzilor și majorării comisioanelor, deponentul retrage din depozite la termen mai puțini bani decât a plasat la constituire, invocând riscul reputațional și mediatizarea fenomenului.
“La nivelul Băncii Naționale a României s-au primit o serie de sesizări care vizează aspecte privind modalitatea prin care unele instituții de credit procedează la modificarea dobânzilor bonificate la sursele atrase la termen de la populație în sens descrescător concomitent cu majorarea nivelului comisioanelor practicate generând, astfel, situații în care suma care revine deponentului (depozit plus dobândă aferentă) la momentul lichidării este sub valoarea depozitului la data constituirii. Mai mult, astfel de informații au fost intens mediatízate”, se arată în circulara transmisă de BNR în sistemul bancar și obținută de MEDIAFAX.
Banca centrală a solicitat conducerilor instituțiilor de credit să ia măsuri pentru remedierea unor astfel de situații și să le comunice până la finele acestei luni, invocând, pe lângă riscul reputațional, și prevederile legale privind practici bancare prudente în relația cu clientela.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026