Blaga: PDL va merge singur în alegerile europarlamentare
PDL va merge "singur" în alegerile europarlamentare, a declarat, vineri, președintele democrat-liberal Vasile Blaga, precizând că, atunci când va fi "timpul" PDL va sprijini si unificarea dreptei.
“Sunt diverși politicieni care clamează unificarea dreptei, a tuturor acelora de centru-dreapta. Tot aceștia au un sprijin necondiționat în PDL, dar toate la timpul lor. Prea mulți ne vor gândul, dar nu cu vorba. Prea mulți ne vor structurile, oamenii și sigla. Nu. Vom merge singuri și am convingerea că vom dovedi la europarlamentare că suntem cel mai important partid de centru-dreapta de pe eșicherul politic, și aceasta numai cu ajutorul dumneavoastră”, a spus președintele PDL la deschiderea școlii de vară a TDL.
Potrivit afirmațiilor sale, democrat-liberalii au obligația ca, din nou, președintele României să provină, să fie susținut de PDL.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
România a doborât un record mondial Guinness în Prahova. Peste 2.500 de oameni au plantat simultan câte un copac, depășind recordul deținut de IndiaActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026