Bitcoin consumă mai multă energie electrică decât Argentina
Bitcoin utilizează mai multă energie electrică anual decât întreaga Argentina, sugerează o analiză a Universității Cambridge citată de BBC.
Crearea criptomonedelor are nevoie de energie, pentru că implică calcule complicate efectuate de computere pentru a verifica tranzacțiile.
Cercetătorii din Cambridge spun că industria consumă aproximativ 121,36 terawatt-oră (TWh) pe an. Este puțin probabil ca respectivul consum să scadă dacă valoarea monedei nu scade.
Criticii spun că decizia companiei Tesla de a investi puternic în Bitcoin îi subminează imaginea prietenoasă cu mediul.
Valoarea monedei a atins un record de 48.000 de dolari în această săptămână, în urma anunțului Tesla că a cumpărat aproximativ bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari și intenționează să-l accepte ca plată în viitor.
Pe măsură ce prețul crește, crește și consumul de energie, potrivit Michel Rauchs, cercetător la The Cambridge Centre for Alternative Finance, unul din creatorii instrumentului online care generează aceste estimări.
Instrumentul online a clasat consumul de energie electrică al bitcoin peste Argentina (121 TWh), Olanda (108,8 TWh) și Emiratele Arabe Unite (113,20 TWh) și apropiat de cel al Norvegiei (122,20 TWh).
Pentru a „extrage” Bitcoin, calculatoarele – adesea specializate – sunt conectate la rețeaua de criptomonede și au sarcina de a verifica tranzacțiile făcute de persoanele care trimit sau primesc Bitcoin.
Acest proces presupune rezolvarea unor puzzle-uri, care, deși nu fac parte integrantă din verificarea mișcărilor monedei, oferă un obstacol pentru a se asigura că nimeni nu modifică în mod fraudulos înregistrarea globală a tranzacțiilor.
Drept recompensă, creatorii primesc ocazional cantități mici de Bitcoin într-un proces adesea asemănat cu o loterie.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026