Bilanțul trist al crizei: 45 de milioane de șomeri în țările dezvoltate
Continuarea reducerii salariului real în țările unde piața muncii a fost cel mai grav lovită de criza economică riscă să creeze deflație și să adâncească sărăcia, a avertizat OECD în raportul anual asupra șomajului.
Organizația recomandă, în schimb, reforme menite să amelioreze competitivitatea pe piețele de produse și servicii. Pe ansamblul OECD, creșterea salariului real a fost aproape nulă în perioada 2010-2013, însă în țări ca Grecia, Irlanda, Slovenia sau Spania, salariile reale au scăzut în medie cu 2-5% anual.
OECD prevede o scădere marginală a șomajului pe ansamblul țărilor membre, de la 7,3% în iulie anul acesta la 7,1% la sfârșitul lui 2015, notând însă că maximul postbelic al ratei șomajului (8,5% în octombrie 2009) a fost depășit.
La ora actuală, în cele 33 de țări membre ale OECD, toate cu economie dezvoltată (reprezintă cca 20 din populația lumii și 60% din economia mondială) sunt 45 de milioane de șomeri, cu aproape 12 milioane mai mult decât înainte de criză.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026