Bilanțul deceselor după incendiul de la ATI, din spitalul din Turcia, a ajuns la 10
Încă o persoană rănită în urma incendiului izbucnit într-o secție de terapie intensivă COVID-19 al unui spital din provincia Gaziantep din sud-estul Turciei a murit, a anunțat, duminică, ministrul Sănătății, Fahrettin Koca. Bilanțul a ajuns la 10 decese. Ministrul Sănătății,…
Încă o persoană rănită în urma incendiului izbucnit într-o secție de terapie intensivă COVID-19 al unui spital din provincia Gaziantep din sud-estul Turciei a murit, a anunțat, duminică, ministrul Sănătății, Fahrettin Koca. Bilanțul a ajuns la 10 decese.
Ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, a scris, duminică, pe Twitter, că al zecelea pacient rănit de explozia urmată de incendiu de la un ventilator cu oxigen, a murit.
„Unul dintre pacienții noștri a murit în spitalul unde a fost transferat din cauza evenimentului trist care a avut loc la Gaziantep. Este al zecelea pacient decedat”, a scrie ministrul turc, pe Twitter. De asemenea, el a transmis condoleanțe familiilor decedaților.
Incendiul din secția de terapie intensivă a izbucnit sâmbătă din cauza unei explozii la un ventilator cu oxigen, care ajută bolnavii cu COVID-19 să respire.
Guvernatorul local a transmis într-un comunicat că alți pacienți care primeau tratament au fost transferați la spitalele din apropiere, potrivit Reuters.
Doi procurori din provincie au fost însărcinați să investigheze cauza exactă a producerii exploziei, a declarat procuratura locală.
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026
-
FlowX.AI, startup fondat în România, îl aduce în board pe antreprenorul Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți investitori și fondatori din zona tech localăActualitate · 11 noiembrie 2026