Belgia a expulzat peste 2.900 de beneficiari ilegali de ajutor social, inclusiv români
Autoritățile belgiene au retras 2.907 permise de sejur unor europeni, în principal români, spanioli și bulgari, în ultimul an și jumătate, după ce aceștia au profitat ilegal de un ajutor social acordat prin intermediul CPAS.
Potrivit publicației De Morgen, citată de site-ul RTBF, serviciile secretarului de stat Maggie De Block (Open Vld) au putut depista beneficiari ilegali de ajutoare în urma confruntării unor informații din bazele de date ale Centrului Public pentru Acțiune Socială (CPAS) și ale autorităților federale. Începând de la mijlocul lui 2011, aceste servicii fac schimb de informații în mod sistematic.
În urma unor controale mai stricte, 989 de cetățeni din Uniunea Europeană (UE) au fost nevoiți să părăsească țara, în 2011. Anul trecut, au fost retrase permisele de ședere acordate unui număr de 1.918 beneficiari ilegali de ajutor, potrivit RTBF care nu face alte precizări. În cea mai mare parte din cazuri este vorba despre falsuri privind persoane care s-au înscris ca independente dar care, în realitate, lucrează în contul altcuiva.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026