BCE pune pauză la relaxarea monetară după ce a redus dobânda de 8 ori de la începutul anului: Banca Centrală Europeană menține dobânda-cheie la 2% și anticipează o creștere economică în Zona Euro de 1,2%
Banca Centrală Europeană a decis joi să păstreze rata dobânzii de politică monetară la 2% pentru a doua ședință consecutivă, în timp ce oficialii BCE evaluează impactul noului acord comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. Decizia era așteptată de…
Banca Centrală Europeană a decis joi să păstreze rata dobânzii de politică monetară la 2% pentru a doua ședință consecutivă, în timp ce oficialii BCE evaluează impactul noului acord comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.
Decizia era așteptată de analiști, după ce președinta BCE, Christine Lagarde, anunțase în iulie că instituția a trecut într-o fază de „așteptare și observare”, după ce a redus dobânzile de opt ori începând de anul trecut.
„Nu există motive pentru schimbarea poziției de politică monetară”, a subliniat economistul Felix Schmidt, arătând că economia Zonei Euro „s-a dovedit mai rezilientă decât anticipau piețele”, iar inflația rămâne sub control.
Euro a rămas stabil, la un curs de 1,168 dolari, după prima decizie monetară a BCE luată de la semnarea acordului comercial dintre Bruxelles și administrația Trump, la finele lui iulie.
Pe plan macroeconomic, Zona Euro a înregistrat în trimestrul al doilea o creștere de 0,1%, peste estimări, în timp ce inflația a urcat la 2,1% în august, depășind pentru prima dată din aprilie ținta BCE de 2%.
În prima revizuire pozitivă a prognozelor de la începutul lui 2024, BCE estimează acum o creștere economică de 1,2% în acest an, față de 0,9% cât anticipa în iunie.
Totodată, instituția a redus prognoza pentru 2026 la 1% și anticipează o inflație de 1,7% în 2026, respectiv 1,9% în 2027.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026