Băsescu: M-a impresionat la ambasadorul Gitenstein comunicarea sa cu Departamentul de Stat
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ceremonia de decorare a ambasadorului SUA la București, Mark H.Gitenstein, că l-a impresionat extraordinar de mult la acesta modul meticulos în care își pregătea comunicarea cu Departamentul de Stat despre ce se întâmpla în România.
“Ce m-a impresionat extraordinar de mult în relația cu ambasadorul Gitenstein a fost căldura cu care a privit România pe de o parte, iar pe de altă parte modul în care își alegea comunicarea cu Departamentul de Stat. Sentimentul meu a fost că a dorit să fie întotdeauna foarte bine informat și să aibă interpretarea corectă a ceea ce se întâmpla în România. Am admirat meticulozitatea cu care își pregătea, probabil, punctele de vedere legate de ce se întâmplă în România prin discuțiile pe care le avea cu un număr mare de politicieni, inclusiv cu mine”, a afirmat Băsescu, în discursul ținut la Palatul Cotroceni, la ceremonia de decorare a lui Gitenstein cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce.
Băsescu a subliniat că ambasadorul SUA, aflat la finalul mandatului început în 2009, a derulat într-un mod “elegant și foarte corect” relația sa cu politicienii români, cu poporul român și cu România, exercitându-și misiunea cu “profesionalism”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026