Băsescu: Dezabaterea Ponta-Iohannis să se desfășoare la Palatul Cotroceni
Președintele Traian Băsescu a propus, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă, ca dezbaterea între candidații în alegerile prezidențiale Victor Ponta și Klaus Iohannis să se desfășoare la Palatul Cotroceni. Potrivit comunicatului, Băsescu a luat notă despre faptul că cei doi candidați și echipele lor de campanie "nu pot conveni asupra unui loc neutru", în care să se desfășoare dezbatere…
Președintele precizează că este convins de faptul că “dezbaterile sunt esențiale pentru democrație și pentru buna informare a electoratului, dar și de faptul că dezbaterea/dezbaterile sunt dorite de cei doi candidați”.
Băsescu propune ca locul de desfășurare a dezbaterii să fie Sala Unirii sau Sala de Spectacole a Palatului Cotroceni și menționează că “moderatorul sau moderatorii dezbaterii/dezbaterilor vor fi conveniți de cei doi candidați”.
În plus, Președinția precizează că” în perioada pregătitoare, dar și în timpul dezbaterii/dezbaterilor președintele României, Traian Băsescu nu se va afla în Palatul Cotroceni”.
Administrația Prezidențială anunță că “preluarea de către televiziuni a dezbaterii/dezbaterilor se poate face prin fibră optică, în condiții tehnice excelente și egale pentru toate televiziunile naționale și locale care doresc”.
“Menționăm că în momentul de față Palatul Cotroceni poate asigura semnal pentru minim 30 televiziuni și dacă este nevoie se pot crea imediat facilități suplimentare. Capacitatea celor două săli permite participarea a câte 50 – 70 de susținători din partea fiecărui candidat”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit Președinției, disponibilitatea celor două spații (Sala Unirii și Sala de Spectacole) va fi asigurată în perioada 10 – 14 noiembrie 2014.
În plus, suportul tehnic pentru efectuarea transmisiei va fi asigurat de Societatea Română de Televiziune (camere de luat vederi și operatori) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (semnal pentru televiziuni).
“Administrația Prezidențială, Societatea Română de Televiziune și Serviciul de Telecomunicații Speciale garantează deplina neutralitate a organizării administrative și a transmisiei TV prin tratament egal acordat candidaților, susținătorilor acestora, televiziunilor și radiourilor pe tot parcursul dezbaterii/dezbaterilor”, se mai afirmă în comunicatul de presă.
Discuțiile purtate în această săptămână între echipele de campanie ale lui Victor Ponta și Klaus Iohannis pe tema organizării unei dezbateri electorale între cei doi candidați au eșuat.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026