Băsescu: Aștept evaluarea de la Guvern pe CAS. Nu promulg legea dacă nu sunt convins că e sustenabilă
Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că nu va promulga legea de reducere a CAS până nu va fi convins că măsura este sustenabilă economic și a precizat că așteaptă de la Guvern evaluarea, pentru a se convinge că nu va fi compensată cu introducerea de noi taxe.
”Până nu voi fi convins că măsura este sustenabilă economic, nu voi promulga legea. Acest punct de vedere: Da, de acord cu reducerea CAS, dar vrem să știm condițiile în care se face, este nu numai al meu ci și al comunictății de afaceri este și al FMI. Și Fondul Monetar Internațional susține reducerea CAS, ca o reducere de povară fiscală, cu condiția să știe cum se compensează această adâncire a deficitului și dacă este bună pentru economia românească sau nu”, a spus Băsescu.
Președintele a mărturisit că, după ce a primit legea de reducere a CAS la angajator, i-a întrebat pe câțiva apropiați care au afaceri care este părerea lor, moninalizând-l pe fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu, iar răspunsul primit a fost că această măsură trebuie aplicată.
”Și eu sunt de acord că trebuie promulgată, dar trebuie să vedem ce este în spatele ei, efectele. Ce îmi doresc acum este o evaluare de la Guvern, care să mă convingă că aplicarea reducerii CAS la societăți nu va fi compensată cu introducerea de noi taxe și impozite pentru populație, pentru că ar fi cel puțin imoral să îndrepți spre patronate reducerea de 5% și să pui în spatele polulației alte taxe. Este și imoral și incorect economic, pentru că măsura agravează deficitul de la fondul de pensii”, a arătat Băsescu.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026