Băsescu: A doua zi după ce îmi termin mandatul voi deveni membru PMP. Vom face un partid nou
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, înaintea plecării la Consiliul European, că a doua zi după terminarea mandatului va deveni membru al Partidului Mișcarea Populară și că intenția sa este de a construi un partid nou, pentru ca în 2016, românii să aibă "o alternativă curată".
Băsescu a precizat că Elena Udrea l-a întrebat ce poate să spună despre intențiile sale de a doua zi după terminarea mandatului, ținând cont că a “fost întrebată în conferințe”.
“Voi deveni membru PMP, și intenția este să construiesc un partid nou. Dacă vă aduceți aminte, am mai dat această motivație, că partidele vechi, cele care au funcționat din 90 până acum sunt toate compromise, și aveți proba evidentă că toate sunt compromise. Trebuie o construcție nouă și trebuie analizată foarte bine și posibilitatea de a și aduce oameni noi”, a anunțat președintele Băsescu.
El a precizat că “PMP s-a pricopsit cu parlamentari chemați în instanță, în condițiile în care nu existau, la vremea când aceștia oameni au intrat în PMP, o acțiune sau alta care i-a făcut suspecți pentru procurori”.
“Asta e o lecție că un partid nou trebuie construit cu oameni noi, în așa fel încât în 2016 români să aibă o alternativă curată”, a mai comentat șeful statului.
Președintele Traian Băsescu se va înscrie în PMP pe 22 decembrie, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, președintele PMP, Elena Udrea.
-
Caroli intră pe piața produselor bogate în proteine cu două sortimente de șuncă feliată. Ambele au 20 de grame de proteină la 100 de grameActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Începe cutremurul pe burse? Acțiunile Nvidia au pierdut 10% din capitalizare după demisia neașteptată a lui Jensen Huang, CEO-ul care a cofondat compania în urmă cu 33 de aniActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Digicam aesthetic, trendul retro, cool și la modă care bucură producătorii de camere fotoAfaceri · 12 noiembrie 2026