Barna: Guvernul nu face negocieri ca la poker. PSD încearcă să facă un balet politic
Guvernul nu face negocieri ca la poker, spune eurodeputatul USR Dan Barna. El crede că Executivul are de luat măsuri de reformă foarte dificile și precizează că vor fi făcute concesii doar acolo unde e posibil.
„Guvernul nu ia aceste măsuri pentru un confort guvernamental. Este un Guvern care și-a asumat să ia niște măsuri profund nepopulare, nimeni nu se bucură, nici măcar Guvernul, de necesitatea acestor măsuri”, spune dan Barna, la RFI.
Dan Barna spune despre pachetul II de reformă că „este gândit ca un pachet care să readucă percepția aceasta de echitate în societate, pentru că o mare parte din nemulțumirea, din frustrarea legitimă și reală pe care o mare parte din cetățenii români au experimentat-o în ultimii ani a fost exact acest sentiment al unor privilegii nesfârșite pe care statul, instituțional, le-a tot umflat. Această gonflare, această umflare ca omulețul de la Michelin, ca să folosesc o metaforă cunoscută, la care statul român a ajuns nu s-a întâmplat de azi pe mâine, a fost o constantă. Știți, era și vorba cunoscută: lasă, se găsește o slujbă la stat și ești bine, mamă. Logica aceasta trebuie să dispară”.
Eurodeputatul USR crede că pot fi făcute unele concesii către sindicate, însă doar dacă e vorba de „îmbunătățiri tehnice”: „Nu suntem la o negociere de poker, mai dă-mi mie, mai na-ți, adică Guvernul nu ia aceste măsuri pentru un confort guvernamental. Este un Guvern care și-a asumat să ia niște măsuri profund nepopulare, nimeni nu se bucură, nici măcar Guvernul, de necesitatea acestor măsuri (…). Sigur, anumite ameliorări pot fi discutate și se pot realiza, îmbunătățiri tehnice, de exemplu sau dacă vorbim chiar de proiectul de eliminare a pensiilor speciale la magistrați, trebuie o anumită fazare, sigur, se poate discuta despre asta, dar ideea de principiu și nu am văzut-o, că domnule, lăsăm totul așa și nu ne atingem de nimic nu este fezabilă, nu poate să continue”.
Dan Barna comentează pe de altă parte nemulțumirile PSD: „A fost o greșeală sau cel puțin o neinspirație a liderilor PSD faptul că și-au împins Congresul în toamnă, pentru că celelalte partide au intrat în coaliție cu alegerile interne rezolvate (…), PSD-ul nu a mers pe calea aceasta (…). Ca un element interesant, ei participă de fapt la grupurile de lucru unde se discută aceste măsuri, unde se discută variantele necesare de a fi introduse în pachetul II, nu participă însă la ședința politică a coaliției, tocmai din cauza acestor presiuni interne de poziționare pe care liderii o au”.
Eurodeputatul USR crede că social-democrații „sunt într-o poziție complicată și încearcă să facă un balet politic”.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026