Versiunea completă
Actualitate

Bărbatul care a inițiat ”Balena Albastră”: ”Victimele au fost deșeuri biologice”

Bărbatul care se află în spatele jocului suicidal ”Balena Albastră”, primește scrisori de dragoste de la adolescente în închisoare din Rusia unde se află acum, potrivit Daily Mail.

Business Magazin · 11 mai 2017 · 1 min de citit

Philipp Budeikin este acuzat că a determinat cel puțin 16 eleve să se sinucidă prin implicarea în jocul Balena Albastră. În prezent, polițiștii se tem de răspândirea jocului în Mare Britanie.

Rusul are 21 de ani și și-a mărturisit faptele – potrivit Daily Mail, își caracterizează victimele drept ”deșeuri biologice”. El a mai declarat că victimele sale au fost ”fericite să moară”, iar el a ”curățat societatea”.

Balena Albastră a prins în capcanele lui adolescenți din toată Europa. Media rusești afirmă că cel puțin 130 de copii s-au sinucis într-o perioadă de șase luni din cauza acestui joc.

Potrivit presei internaționale,  jocul îi determina pe tineri să îndeplinească 50 de sarcini, pe parcursul a 50 de zile; jucătorii le trimiteau o poză ”administratorilor” care le trimit misiunile, astfel încât să demonstreze că și-au îndeplinit aceste sarcini.

Jocul îi provoca pe utilizatori la acțiuni periculoase, precum: ”Trezește-te la 4.20 și urmărește videoclipuri înfricoșătoare”; Ziua 26: vei primi data morții tale”, ”Ziua 28: Nu vorbi cu nimeni”, ”Ziua 50: Sari de pe acoperiș” și altele, parte a unor scenarii de groază.

Se crede că ”jocul” a fost denumit astfel după convingerea că balenele albastre sfârșesc voluntar pe plaje. Potrivit analizelor publicate de presa internațională, 62% din motivele pentru care adolescenții comit suicid sunt asociate cu conflictele din familie, profesori, colegi, prieteni  și, totodată, cu frica de violență a adulților; dintr-un raport al UNICEF reiese că numărul suicidelor în rândul copiilor crește în perioade de criză economică sau schimbări ale societății. Spre exemplu, în Rusia a existat un număr crescut de astfel de tragedii între 1987 și 1994, după prăbușirea URSS-ului.

Ce mai trebuie să citeşti