Barack Obama a mărit cu 25% salariul minim al câtorva sute de mii de americani
Președintele Barack Obama a mărit cu 25% salariul minim al câtorva sute de mii de americani, miercuri, și a îndemnat Congresul să generalizeze măsura.
Într-o ceremonie organizată la Casa Albă, Obama a semnat un decret prin care mărește la 10,10 dolari salariul minimum pe oră acordat persoanelor care au contracte cu statul, în cazul persoanelor angajate începând cu data de 1 ianuarie 2015. Astfel, președintele pune în aplicare anunțul pe care l-a făcut în discursul susținut în Congres la sfârșitul lui ianuarie.
Salariul minim la nivel federal este, în prezent, de 7,25 dolari, și a rămas la același nivel din 2009. Anumite state americane acordă salarii mai mari.
Obama a subliniat că, ținând cont de inflație, puterea de cumpărare a persoanelor plătite cu salariul minim a “scăzut cu 20% față de perioada în care Ronald Reagan a intrat în funcția” de președinte, în ianuarie 1981.
De mărirea salariului la 10,10 dolari, începând din 2015, vor beneficia “sute de mii de persoane”, a declarat anterior secretarul Muncii Tom Perez. El a explicat, într-o conferință de presă susținută la Casa Albă, că această nouă politică ar putea fi aplicată în cadrul alocațiilor bugetare actuale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026