Versiunea completă
Actualitate

Banii din ajutoare de stat nu mai vin oricum: Statul pune pe masă 200 mil. euro sub formă de ajutoare pentru investiții strategice, însă companiile care intră în joc trebuie să atace unul dintre aceste trei domenii VIDEO

Statul pune la dispoziția companiilor 200 de milioane de euro sub formă de ajutoare de stat pentru investiții strategice, însă sprijinul financiar va fi condiționat de atingerea unor obiective specifice. Fondurile fac parte din pachetul de relansare economică, iar Guvernul…

Iulian Tenchiu · 4 aprilie 2026 · 2 min de citit

Statul pune la dispoziția companiilor 200 de milioane de euro sub formă de ajutoare de stat pentru investiții strategice, însă sprijinul financiar va fi condiționat de atingerea unor obiective specifice. Fondurile fac parte din pachetul de relansare economică, iar Guvernul urmărește ca investițiile să genereze efecte concrete în economie, a explicat Sonia Voinescu, avocat coordonator seniror, în cadrul firmei de avocatură David & Bals.

Potrivit Soniei Voinescu, investițiile strategice trebuie să vizeze cel puțin unul dintre obiectivele prioritare stabilite de stat: susținerea materiilor prime, convergența regională sau crearea de locuri de muncă calificate.

„Investiția trebuie să vizeze cel puțin unul dintre obiectivele pe care Guvernul dorește să le susțină prin pachetul de relansare economică, printre care și susținerea de materii prime, poate fi convergența regională, poate fi crearea de locuri de muncă calificată, cel puțin unul dintre ele”, a declarat Sonia Voinescu la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.

Guvernul urmărește să stimuleze investițiile mari, considerând că acestea pot genera efecte multiplicatoare semnificative. Voinescu a subliniat că alte state din regiune au adoptat politici similare:

„Dorim să nu limităm aceste investiții mari, pentru că dacă ne uităm la alte state din regiune, Polonia sau Ungaria, sunt state care au încurajat, inclusiv prin ajutoare ad-hoc, investițiile mari care creează un efect multiplicator în economie și pe lanț, pe lanțul de aprovizionare, pe lângă locurile de muncă.”

Pachetul de sprijin al României se aliniază astfel practicilor regionale, vizând investiții cu impact pe termen mediu și lung, nu doar tranzacții punctuale. Mecanismul de acordare a fondurilor presupune selectarea proiectelor pe criterii de relevanță economică și capacitatea acestora de a contribui la obiectivele guvernamentale.

Schema de ajutoare de stat indică o abordare selectivă, în care statul prioritizează proiectele cu efecte vizibile asupra economiei, consolidând astfel obiectivele strategice ale pachetului de relansare. Companiile interesate trebuie să își orienteze proiectele către unul sau mai multe dintre domeniile prioritare, pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil, iar succesul programului depinde de capacitatea investitorilor de a genera efecte multiplicatoare sustenabile.

Ce mai trebuie să citeşti