Versiunea completă
Actualitate

Bănci din România, printre victimele hackerilor care au furat aproape un miliard de dolari de la mai multe instituții financiare

Bănci din România se numără printre cele vizate de o grupare de hackeri vorbitori de limba rusă, care a reușit să fure, începând din 2013, zeci de milioane de dolari din bănci din întreaga lume, relatează Wall Street Journal, în ediția electronică.

Iuliana Enache - Mediafax · 16 februarie 2015 · 1 min de citit

Grupul de hackeri, numit “Carbanak” de specialiștii de la Kaspersky Lab, o companie de securitate informatică din Rusia, este în continuare activ, iar membrii săi provin din Rusia, Ucraina și alte state din Europa, precum și din China.

Pentru moment nu este clar câte bănci au fost afectate sau care sunt acestea. Potrivit mai multor publicații, printre țările afectate s-ar afla Rusia, Statele Unite, Germania, China, Ucraina, Canada, Hong Kong, Taiwan, România, Franța, Spania, Norvegia, India, Marea Britanie, Polonia, Pakistan, Nepal, Maroc, Islanda, Irlanda, Cehia, Elveția, Brazilia, Bulgaria și Austria.

Raportul oferă una dintre cele mai detaliate perspective asupra modului în care a evoluat crima organizată în epoca informatizării. Hackerii au realizat capturi video cu activitatea computerelor băncilor pentru a putea imita modul în care angajații pătrund în sistem. Ei au spart computerele care controlează ATM-urile și au mutat fonduri dintr-un cont în altul, fără a fi remarcați.

Locul de unde au acționat hackerii nu este clar. Unele servere au fost localizate în China, iar unele domenii de Interent apar ca fiind înregistrate de cetățeni chinezi. Dar Kaspersky subliniază că astfel de indicii pot fi false, așa cum s-a mai întâmplat în trecut.

Majoritatea băncilor atacate par să fie din Rusia, potrivit raportului. Cercetătorii companiei au putut accesa trei dintre serverele hackerilor și au găsit adresele IP ale unor aparente ținte. Kaspersky a găsit 178 de astfel de adrese IP legate de Rusia pe servere și 37 legate de Statele Unite.

Raportul susține că o bancă a pierdut 7,3 milioane de dolari din fraude la ATM-uri, iar o alta a pierdut zece milioane de dolari prin exploatarea “platformei sale online”. Kaspersky estimează pierderile cumulate la un miliard de dolari.

Ce mai trebuie să citeşti