Versiunea completă
Actualitate

Banca Mondială: Românii din străinătate vor trimite în acest an în țară 3,6 miliarde dolari, în stagnare față de 2012

România va înregistra în acest an remiteri de 3,6 miliarde de dolari de la românii care lucrează în străinătate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), nivel similar celui estimat anterior de instituție pentru anul trecut și cu mult sub sumele consemnate înainte de criză.

George Toader · 3 octombrie 2013 · 1 min de citit

 Astfel, remiterile către România se vor plasa în acest an la 3,6 miliarde de dolari, în timp ce numărul migrațiilor internaționale a urcat cu 4,8% față de 2010, reiese dintr-un raport prezentat miercuri de Banca Mondială.

Potrivit datelor publicate de instituție în luna mai, remiterile către România au totalizat anul trecut 3,66 miliarde de dolari, principalele țări de origine fiind Italia și Spania.

Astfel, în România au intrat anul trecut, din Italia și Spania, câte 1,07 miliarde de dolari, potrivit statisticilor Băncii Mondiale. Alte țări care figurează cu sume importante de bani trimise acasă în 2012 de români sunt Statele Unite (240 miloane de dolari), Ungaria (237 milioane de dolari), Israel (236 milioane de dolari), Germania (184 milioane de dolari), Canada (131 milioane de dolari), Austria (78 milioane de dolari), Franța (73 milioane de dolari), Marea Britanie (71 milioane de dolari) sau Grecia (58 milioane de dolari).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti