Versiunea completă
Actualitate

Banca Internațională de Investiții, înființată în 1970 de către statele comuniste, a raportat un profit de 7,3 mil.euro în 2020, în creștere cu 28%. România deține 6,8% din capitalul băncii

Banca Internațională de Investiții, instituție înființată în 1970 pentru a susține colaborarea între statele est-europene, inclusiv România, a raportat un profit net de 7,3 milioane euro în 2020, în creștere față de nivelul de 5,6 milioane euro în 2019, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 8 februarie 2021 · 1 min de citit

Banca Internațională de Investiții, instituție înființată în 1970 pentru a susține colaborarea între statele est-europene, inclusiv România, a raportat un profit net de 7,3 milioane euro în 2020, în creștere față de nivelul de 5,6 milioane euro în 2019, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Banca a listat la Bursa de la București o serie de obligațiuni.

Veniturile operaționale s-au majorat cu 2,4%, la 29,2 milioane euro, în timp ce câștigul net din dobânzi s-a redus cu 21%, la 17,3 milioane euro, de la 22 milioane euro în 2019.

Banca a avut inițial sediul central la Moscova, iar din 2019 a fost mutat la Budapesta. 

România are o participare de 6,8% în capitalul social al băncii, cel mai mare pachet de acțiuni fiind deținut de Federația Rusă, cu 45%, urmată de Ungaria, cu 17%, Bulgaria, cu 11%, și Cehia cu 9,8%. Restul acțiunilor sunt deținute de Slovacia (6,4%), Cuba (1,4%), Vietnam (0,9%) și Mongolia (0,8%).

Președintele IBB este Nikolay Kosov, reprezentantul Rusiei, numit in 2020, iar unul dintre cei cinci vicepreședinți este Alexandru Florescu.

Ce mai trebuie să citeşti