Avocatul Radu Cernov și-a dat demisia din funcția de administrator al Transgaz
Avocatul Radu Cernov și-a dat demisia din funcția de administrator al companiei Transgaz (TGN), dar va rămâne, provizoriu, în Consiliul de Administrație (CA) al transportatorului de gaze naturale, până la viitoarea adunare generală a acționarilor, programată pentru 9 iulie.
Demisia a fost motivată de “riscul afectării imaginii SNTGN Transgaz, prin unele critici publice, din partea reprezentanților unor acționari minoritari, asupra legitimității managementului recent desemnat”, potrivit unui comunicat al companiei.
Cernov, specializat printre altele în energie și infrastructură, a fost asociat cu actualul ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Șova, în cadrul firmei de avocatură Șova & Asociații. Numele avocatului apare în unele articole de presă privind contractele pe care Șova & Asociații le-a încheiat cu complexurile energetice Turceni și Rovinari, în urma cărora firma de avocatură ar fi încasat ilegal de la cele două unități de producție a energiei peste 1,1 milioane euro, potrivit concluziilor unui control al ANAF, transmise DNA în 2011.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026