Avocatul Poporului, propuneri pentru BOR privind Botezul
Avocatul Poporului propune Bisericii Ortodoxe Române analizarea oportunității unor cursuri pentru preoți privind Taina Botezului sau consultarea medicilor în cazul în care starea de sănătate a copiilor o impune. Propunerile, făcute după ce, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat.
Avocatul Poporului a avut o intâlnire cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. „Decesul unui copil, indiferent de condițiile în care acesta survine, este motivul pentru care ne-am implicat și în cazul tragediei care a avut loc la Suceava. În acest context, săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost lămurite mai multe aspecte referitoare la înfăptuirea Tainei Botezului”, a transmis miercuri, printr-un comunicat, Avocatul Poporului.
Reprezentanții instituției au prezentat Bisericii Ortodoxe Române câteva propuneri care ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod. Una dintre acestea vizează analizarea oportunității includerii în programa universitară a Facultăților de Teologie Ortodoxă a unor cursuri/pregătiri suplimentare privind practicile liturgice aplicate Tainei Botezului, precum și organizarea unor astfel de cursuri pentru preoții activi.
De asemenea, Avocatul Poporului propune discuții amănunțite între preoți și familii, referitoare la starea de sănătate fizică a copilului, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de efectuare a ritualului Botezului, adaptată fiecărui caz.
O altă propunere vizează încurajarea părinților pentru stabilirea Botezului la o dată la care dezvoltarea fizică a copilului permite desfășurarea ritualului, fără a implica riscuri, și explicarea faptului că înfăptuirea Tainei Botezului, în termen de 40 de zile de la nașterea copilului, nu este obligatorie și că nu este prevăzut un termen limită până la care copilul poate fi creștinat.
La Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat, la sfârșitul lunii ianuarie, iar la autopsie medicii au găsit lichid în plămâni.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026