Avocații lui Adrian Năstase vor cere amânarea executării pedepsei
Avocații lui Adrian Năstase vor depune, joi, o cerere de amânare a executării pedepsei, motivată de condițiile extraordinare în care se află fostul premier, condiții ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ și asupra familiei acestuia, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, avocatul Ion Cazacu.
“Vom depune la Tribunalul București o cerere în acest sens, în acord cu dispozițiile Codului de procedură penală”, a mai spus apărătorul lui Năstase. Cazacu a precizat că amânarea executării pedepsei în cazul clientului său poate fi cerută o singură dată, pentru o perioadă de maximum trei luni. Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității, va împlini vineri 62 de ani. Fostul premier a fost supus, joi dimineață, în Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din Capitală, la o operație care s-a încheiat cu succes, starea lui Năstase fiind bună, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026