AVERTIZARE METEO: România, afectată de un ciclon. Meteorologii au emis COD PORTOCALIU de ninsori abundente
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis, marți, două avertizări de precipitații abundente și răcire accentuată a vremii, ca urmare a unui ciclon trans-balcanic care va traversa România în următoarele zile.
“Din această noapte, de la ora 04:00 și până vineri, la ora 10:00, a fost emis un cod galben de precipitații abundente, ninsori și intensificări ale vântului. În intervalul menționat precipitațiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului și cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 litri pe metrul pătrat, iar izolat vor fi chiar și 40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării și local, îndeosebi în regiunile sudice și centrale, viteza la rafală va depăși 50-55 km/h. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de până la 80-90 de km/h, viscolind ninsoarea”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Huștiu, meteorolog de servicu al ANM.
De miercuri dimineață, de la ora 09:00, până vineri la ora 06:00, ANM a instituit alertă cod portocaliu de ninsori abundente și local viscolite în zona montană. Inițial vor fi afectate zonele montane din vest și sud-vest, în special în Carpații Meridionali și Munții Banatului, iar fenomentele meteo extreme se vor muta apoi în est, cuprinzând Carpații Orientali și de Curbură.
Județele care se vor afla sub incidența codului portocaliu sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Bacău, Neamț și Suceava. Majoritatea celorlalte zone ale țării, inclusiv Capitala, se vor afla sub avertizare Cod Galben de precipitații.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026