Avertizare COD GALBEN de ploi torențiale și vijelii, în aproape toată țara. HARTA zonelor afectate
Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru București și 33 de județe, unde începând de luni după-amiază și până marți noapte vor fi ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice, iar în unele zone va cădea grindină.
Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de luni, ora 16.00, până marți, la ora 23.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase și montane, precum și în nordul, nord-estul, centrul și local în sud-estul țării.
În aproape toată țara, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 de litri pe metru pătrat și izolat, cu precădere în zona de munte, 40-50 de litri pe metru pătrat. Pe arii restrânse va cădea grindină.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru aproape toată țara, cu excepția județelor Constanța, Tulcea, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Timiș și Arad.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026