Versiunea completă
Actualitate

Autoritățile germane cer Volkswagen să recheme în service 2,4 milioane de automobile diesel

Autoritatea germană de reglementare a pieței auto (KBA) a ordonat joi Volkswagen să recheme în service 2,4 milioane de vehicule diesel, după ce cel mai mare producător european de automobile a admis că a trișat la testele de poluare cu ajutorul unui soft ilegal, transmite Reuters.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 15 octombrie 2015 · 1 min de citit

“Am cerut rechemarea”, a declarat un purtător de cuvânt al KBA, confirmând o informație apărută în cotidianul Bild.

Volkswagen a admis în septembrie, în Statele Unite, că a instalat un soft pe vehiculele diesel, pentru a înșela autoritățile în privința nivelului real al emisiilor.

Grupul a anunțat că 11 milioane de vehicule la nivel mondial au fost dotate cu softul respectiv, VW urmând să le recheme în service anul viitor.

Bild a relatat însă că KBA a respins ideea ca proprietarii să vină în mod voluntar cu vehiculele în service.

Ce mai trebuie să citeşti