Autoritățile britanice vor aplica pedepse cu închisoarea pentru firmele crypto care lansează reclame neautorizate
Firmele crypto prezente în Marea Britanie vor fi obligate să se conformeze unui set de reguli mai strict atunci când vine vroba de reclame, iar încălcarea noilor reglementări ar putea duce chiar și la pedepse de până la doi ani…
Firmele crypto prezente în Marea Britanie vor fi obligate să se conformeze unui set de reguli mai strict atunci când vine vroba de reclame, iar încălcarea noilor reglementări ar putea duce chiar și la pedepse de până la doi ani de închisoare, după cum indică planurile autorității britanice de supraveghere financiară, potrivit CoinDesk.
Noile reguli nu sunt încă finalizate, dar autoritatea spune că acestea vor fi similare cu cele aplicate pentru alte investiții cu grad de risc ridicat. Promoțiile anunțate trebuie să fie clare și corecte, iar clienților trebuie să li se ofere o perioadă de 24 de ore de la prezentarea promoției până la o eventuală achiziție, astfel încât aceștia să evite investițiile realizate pe grabă.
„Regimul se va aplica tuturor firmelor care promovează active crypto către clienți din Marea Britanie, indiferent dacă firma are sediul peste hotare, indiferent de tehnologia sau canalul utilizat pentru realizarea acelei reclame. Luăm măsuri acum pentru a ne asigura că aceste firme vor putea să-și promoveze în continuare produsele către clienții din Marea Britanie, în linie cu cadrul legal”, a transmis autoritatea britanică de supraveghere financiară.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026