Aurel Nețin, country manager, Lenovo România: Nu vă lăsați păcăliți de succes. Succesul este un profesor destul de răutăcios, care te poate face să crezi că orice este posibil

Aurel Nețin a fost secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor, iar împreună cu niște colegi a înființat Sistec, o companie din Cluj pe care au reușit să o crească foarte mult. Până în 2005, aceasta ajunsese la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, care făcea aproape de toate în domeniul IT și avea în jur de 150 de angajați. În 2005, Nețin a vândut Sistec, ceea ce a fost o surpriză pentru mulți la momentul respectiv, și în același an a fost nominalizat ca secretar de stat în IT la ministerul comunicațiilor. A aflat însă de la un prieten că era liberă poziția de CEO la Lenovo România și, după o discuție de 15 minute, parcursul său profesional a luat o cu totul altă turnură.

Care a fost cea mai mare oportunitate pe care nu ați ratat-o?

Cred că, până la urmă, oportunitatea a ținut de faptul că am acceptat să vin la o companie necunoscută în România la acea vreme, în 2006, o companie de PC-uri. Și nu știu dacă a fost o oportunitate sau a fost un risc asumat, pentru că de multe ori m-am gândit că, în general, oamenii se duc la corporație după ce termină facultatea și eventual rămân în corporație sau își lansează propriile businessuri. Eu am făcut exact invers, în sensul că am trecut prin toate tipurile de businessuri și am ajuns la o corporație către finalul carierei.

Nu vă pare rău că nu ați rămas în domeniul antreprenorial, acum poate ați fi avut o companie unicorn?

Nu eram de unicorn fiindcă am analizat acest lucru. La momentul în care eram la facultate, aveam  dispute cu colegii legat de ce e mai important, softul sau hardul – credeam că e vorba de hardware. Acum vedem însă că hardul nu mai este atât de important și ceea ce este cel mai important este software-ul. Eu luasem decizia să fac hardware și asta am făcut toată viața – din timpul facultății, după facultate și până acum.

De ce nu  ați plecat din țară?

Niciodată nu m-am gândit la acest subiect, deși am avut o oportunitatea. Pentru că îmi place aici, nu vreau să mă dau patriot, dar aici am crescut, aici am prieteni, aici am realizat tot ceea ce am realizat. Mă gândesc acum, să știți, acum mă bate gândul să mă retrag în afara țării, dar până acum nu m-am gândit. Este greu fiindcă dacă alegi să mergi afară, nu știu dacă pentru tine este foarte bine imediat. Este foarte mult de muncă, muncă este și aici, eventual o faci pentru copii sau pentru generațiile următoare. Ești conștient că te duci într-un loc în care cel puțin prima generație sau a doua generație, totuși, nu este de-a locului. Am prieteni mulți care lucrează în străinătate. Am colegi de facultate. Cred că aproape 30 % din colegii de facultate din Timișoara în acest moment sunt plecați din țară.

Uitându-vă la evenimentele trecute, ce ați ratat în anii ’90? Ce ați fi putut să faceți și nu ați făcut?

Le-am făcut pe toate pentru că eu am lucrat la IIRUC, o instituție de service de pe vremea comunismului – singura de fapt, am avut oportunități și acolo fiindcă lucrând acolo, practic am lucrat și în afară. Am avut așa zisele oportunități de a pleca din țară, pentru că la momentul respectiv, produceam minicalculatoare care erau exportate în țările din fostul bloc comunist și în China. Am simțit după, după Revoluție, că lucrurile se vor schimba, dar pot să vă spun că n-am avut acel simț de antreprenor să pornesc imediat ceva. Primul proiect a fost cu un coleg de la IIRUC – Gazeta Matematică – am publicat câteva numere din această gazetă, după care am început cu un coleg o companie pe direcția pe care o stăpâneam foarte bine, partea de service. A fost  foarte greu să convingi companiile de stat din acel moment, după ’90 să meargă la un privat, dar nu eram siguri că putem trăi  din asta. Apoi am aplicat și am intrat la facultate ca șef de lucrări de calculatoare la catedra din Cluj, unde m-am înscris la doctorat.

Ați vândut propria companie – de ce?

Multă lume a fost surprinsă la momentul respectiv, fără să trecem la celebrele formulări cum ar fi  „peștele cel mare mănâncă peștele cel mic”, dar în 2004 am avut oportunitatea și am venit la guvern. Mă gândeam la vânzarea firmei din 2003. Deja aveam o companie de consultanță cu care am făcut o evaluare a firmei. A existat la un moment dat posibilitatea de a vinde către o firmă de distribuitori din Cehia.

Eu mă așteptam ca în 2005 să se deschidă piața, să vină și companiile europene. Eu eram în Cluj, practic piața de IT inițial s-a dezvoltat în vestul țării, fiind apropierea mai mare față de Ungaria și Austria, iar apoi urma să crească firmele din București. Competiția era din ce în ce mai mare, erai tot timpul  dator la bănci, pentru că dacă voiai să crești, investeai mereu și mergeai la bancă să ai bani pentru finanțarea businessului, iar totul era un risc. Era un risc, totul depindea de antreprenor, nu puteam merge în vacanțe etc.  Și am venit la București. Practic m-am dus să discut cu Octavian Radu, ca să fac business cu el. Dar dintr-o discuție de a extinde piața – am primit oferta de vânzare și în trei luni am vândut. Într-un interval de trei luni, subiectul a fost închis. Nu vă spun ce telefoane am primit în septembrie, când s-a aflat de vânzare, pentru că nimeni nu anticipa acest lucru în 2005.

Cred că și în acest moment multe businesuri noi România s-ar dezvolta și ar putea să crească, în special în piața de IT, dacă cei care au avut ideea de a porni un business și l-au pus pe roate, ar accepta o investiție din partea unui fond de investiții de pildă. Eu cred în continuare că avem această problemă, acest simț al proprietății, faptul că eu am pornit businessul și numai eu știu să-l fac și nu mi-l ia nimeni, e al meu. În afară, cam acesta este mersul – înființezi un business, vinzi, treci la următorul – nu cred că suntem în piața unde să avem superbusinessuri ca în State.

Cum a fost când ați primit oferta de la Lenovo România?

Compania avea o echipă foarte mică aici și am avut șansa – am avut un prieten care să îmi spună că vine domnul de la Lenovo în februarie să își caute country manager. Am sunat acasă, la Cluj și le-am spus că m-aș duce la interviu –  am ezitat chiar între a veni acasă și a sta în București. Am decis să merg la interviu, unde am discutat cam 15 minute, la Crowne Plaza, iar apoi am bătut palma. Nici măcar nu știam de oferta financiară. Știți ce s-a întâmplat? Firma era vândută, da? Am vrut să ies de pe scena politică și era o oportunitate de a cunoaște o corporație, la final de carieră. O altă provocare.

Și când a venit salariul, cum a fost, peste așteptări?

La vremea respectivă, într-adevăr, era peste așteptări. Vorbim despre o corporație, iar la corporație, în special în cazul celor care sunt axate pe vânzări, viața este foarte simplă: cât timp livrezi, lucrurile sunt bune. Există  o bază a veniturilor și un bonus trimestrial care se dă în baza realizării țintelor trimestriale.

Care a fost cea mai dificilă perioadă din carieră?

Sunt un optimist, este greu să-mi aduc aminte care a fost cea mai dificilă. Probabil că începuturile la Lenovo au fost foarte grele,  deși  IBM era brand foarte puternic, nu era în top 10 în 2006, când am preluat eu, produsele erau cam scumpe. A fost foarte greu să încep cu trei oameni preluați de la IBM, cu care nici nu mă înțelegeam foarte bine, sincer să fiu. După trei luni, am vrut să îmi dau demisia. A existat chiar și un moment în care am plâns efectiv cu șeful meu, am spus că nu este de mine postul.  M-a motivat însă să rămân. Au urmat apoi ani grei până am pus lucrurile la punct, până când, după stabilirea unor principii, reguli foarte simple, toată lumea a avut încredere în Lenovo și în produsele companiei.

Ce i-ați  spune lui Aurel Nețin care are acum 20 de ani?

Oportunitățile ar fi imense, dar probabil că ar trebui să rămân același om căruia îi place să comunice, căruia îi place să asculte oamenii, care trebuie să fie un exemplu pentru oamenii din jur.

Dar încotro să se îndrepte?

Oportunitățile sunt uriașe în acest moment, e foarte greu de spus. Într-adevăr, din punctul meu de vedere – și ceea ce încerc să le mai spun și oamenilor din – cred că tinerii de acum trebuie să fie pregătiți pentru inovație și pentru creativitate. Cred că lucrurile care vor fi definitorii în viitor vor ține de creativitate.

Ce defecte trebuie să aibă un CEO bun?

Poți să ai orice defecte, nu există manager bun sau rău.  Din punctul meu de vedere, CEO-ul trebuie să fie recunoscut de echipă, nu trebuie să fie impus. Dacă creează respect prin tot ceea ce face, este un CEO bun.

Ce calități și defecte aveți?

Câteodată am prea mare încredere în oameni, deși am văzut că este necesară această încredere în oameni. Sunt un tip căruia îi  place să creeze o atmosferă pozitivă, un om căruia îi place să asculte oamenii. Ce nu îmi place? Să fiu criticat.

De ce conduc americanii lumea businessului?

Pentru că probabil acea democrație i-a lăsat și a creat mediul propice pentru inovație; pentru că, până la urmă, competiția este foarte bună, au avut o piață mare – au reușit să extindă companiile lor la nivel global.

Când ați avut Sistec, ați avut momente când nu ați avut bani de salarii?

Nu, am plătit tot, inclusiv, în perioada ’94-’95, când nimeni nu plătea datoriile la stat. La Sistec am mai avut și alți acționari, doi dintre ei fiind membri fondatori ai Bancii Transilvania, așa că la noi la ei totul era curat. Ce era în plic, era declarat și la Fisc – nu a existat niciun moment în care să ne jucăm altfel. A fost un moment într-adevăr, greu din punctul ăsta de vedere, cred că în anul 1998, când  s-a devalorizat foarte mult leul. Când mi-am făcut cash flow-ul, dispăruse un miliard de lei – ce mi-a scăpat din vedere atunci era pierderea financiară.

Ce calități trebuie să aibă un vânzător bun? Pentru că Lenovo este o companie care vinde.

Vânzătorul bun, în primul rând, trebuie să cunoască produsele foarte bine. Apoi, trebuie să fie un prezentator, în sensul în care își vinde produsele și este un foarte bun cunoscător al gamei de produse și al competiției – să știe atât lucrurile bune, cât și pe cele rele. În al treilea, rând, ceea ce le spun eu colegilor mei în general este să știe să piardă, să știe să facă un pas înapoi pentru a face doi pași înainte în faza următoare. Din păcate, există foarte mulți oameni care nu știu să piardă și asta este valabil nu numai în vânzarea către clientul final, cât și către parteneri; să știi să pierzi este un element foarte important.

Ce i-ați recomanda unui tânăr, să încerce să devină antreprenor, să se ducă într-o multinațională pentru a învăța sau să se ducă într-o companie antreprenorială?

Depinde de cât de inventiv și de creativ este. Dacă are creativitate și are condițiile necesare, să se facă antreprenor. Businessul  din ziua de astăzi s-ar putea să fie mai ușor decât a fost în trecut, pentru că e greu ca roata să se reinventeze. Da, sunt foarte multe produse, sunt foarte multe servicii disponibile. Dacă reușești să le pui în altă ordine sau în altă formă, poți să scoți ceva nou pe piață. Depinde însă de om, dacă este o persoană metodică și organizată,  ar fi bine să înceapă la o corporație pentru că astfel învață toate procesele și toate fluxurile de acolo și modul în care se poate conduce sau crea un business. N-aș recomanda să fie neapărat angajat, adică poate să fie și angajat, dar să nu vadă asta pe termen lung.

Tot timpul să ceară mai mult de la el.

Ce facultate pentru viitor ați recomanda acum?

Aș rămâne totuși pe partea de programare pentru viitor, tot ce înseamnă robotică, tot ceea ce e legat de inteligență artificială, tot ceea ce e legat de machine learning cred că vor fi de viitor în continuare.

Care este cea mai importantă lecție de business pe care ați învățat-o sau ați trăit-o pe propria piele?

Să nu te lași păcălit de succes. Succesul este un profesor destul de răutăcios, pentru că te poate face să crezi că orice este posibil. 

Când angajați pe cineva, la ce vă uitați?

La atitudine, mai mult decât la skilluri.

Cum poți să descoperi atitudinea dintr-o discuție de jumătate de oră?

Din modul în care persoana din fața ta se prezintă, din modul în care se pregătește și prin întrebările pe care le pui. E vorba de pregătire în cele din urmă. Așa au fost angajați oamenii din echipa noastră, pentru atitudinea pe care au avut-o și pentru dorința de a crește, de a face ceva.

La ce oră vă treziți dimineața?

La 6 și 20.

Ați avut vreodată vreo datorie de 1 milion de euro?

N-am avut niciodată datorii, eu, personal sau compania. Vorbim de sute de mii de euro. A fost unul din primele motivele pentru care m-am gândit să vând. N-am știu dacă pot să joc la cifre mari și foarte riscante. Am reușit în viață, dar nu știu dacă mi-am asumat prea multe riscuri.

Dacă ați fi să vă scrieți propria carte, ce titlu i-ați da?

Eu i-aș spune „64”  pentru că la 64 de ani m-am gândit să scriu cartea despre viața mea.

Care a fost cea mai buna decizie de business pe care ați luat-o?

Probabil cea mai bună decizie a fost să aleg oamenii potriviți in echipa mea.

Ce ați învățat de la antrepenorii români?

Îi apreciez foarte mult pentru că antreprenoriatul este o luptă continuă, ceea ce în schimb încerc să le mai spun din când în când pe la evenimentele pe care le avem este să le vadă mai mult decât businessul lor, să vadă pasul următor, să vadă că mai există și altceva în afară de acea cutie in care se învârt încontinuu – și să viseze. De multe ori,  intrăm într-o buclă din aceasta nesfârșită în care nu vedem oportunitățile care există în jurul nostru. Și stăm și rămânem în aceeași buclă. Sunt multe oportunități în jur și ar trebui să vadă din când în când, să încerce și altceva – nu rămâneți  doar în ceea ce știți să faceți.

Puteți vedea toate emisiunile pe: alephbusiness.ro/emisiune/viata-ta-e-un-business/