Versiunea completă
Actualitate

Au fost odată o Kovesi și un Morar

Premierul Victor Ponta a anunțat că USL vrea să se revină la sistemul din 2004, în care șeful DNA și procurorul general nu mai sunt numiți de ministrul justiției și cu implicarea președintelui țării, ci doar de către CSM, instituție criticată frecvent de președintele Traian Băsescu.

Crenguta Nicolae · 20 mai 2012 · 1 min de citit

Ponta a avut grijă să adauge însă că actualul ministru al justiției, Titus Corlățean, are mână liberă în a face nominalizările pentru posturile ocupate de Daniel Morar și Codruța Kovesi, ale căror mandate expiră în toamnă.

Tot pe tărâmul justiției, Victor Ponta a intrat într-un conflict bizar cu președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, căruia i-a reproșat că prietenia cu Traian Băsescu l-a făcut să aprecieze că, potrivit Constituției, România ar trebui să fie reprezentată la Consiliul European din 23 mai de președintele țării și nu de prim-ministru.

Ce mai trebuie să citeşti