Au dat lovitura: Câți bani a făcut cel mai mare aquapark din România după numai doi ani de funcționare
Complexul Wellness Termal Nymphaea, o investiție de peste 20 mil. euro realizată de primăria Oradea și administrată de Administrația Domeniului Public, a ajuns în cel de-al doilea an de la deschidere la încasări de 20,7 mil. lei (aproximativ 4,5 mil.…
Complexul Wellness Termal Nymphaea, o investiție de peste 20 mil. euro realizată de primăria Oradea și administrată de Administrația Domeniului Public, a ajuns în cel de-al doilea an de la deschidere la încasări de 20,7 mil. lei (aproximativ 4,5 mil. euro), în creștere cu aproximativ 28% față de primul an de funcționare, potrivit unui comunicat al municipalității din Oradea.
’’Dacă în primul an de funcționare au fost înregistrate încasări de 16,2 milioane de lei și un număr de 318.000 de vizitatori, deja în al doilea an, valoarea încasărilor a ajuns la 20,7 milioane de lei, în timp ce numărul vizitatorilor a crescut la peste 350.000 de persoane’’, a declarat Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.
Luna august 2018 este cea mai bună lună a aquaparkului, fiind înregistrate încasări de 5,1 milioane lei (peste 1 milion de euro) și un număr de peste 80.000 de vizitatori. Pentru a satisface numărul mare de cereri, a fost mărită capacitatea aquaparkului, de la 1.850 de persoane la 2.100 de persoane pe timpul verii, iar începând de la 1 octombrie până la începerea sezonului estival, de la 600 la 800 de vizitatori.
Tarifele de acces pentru o zi în aquaparkul Nymphaea sunt de 50 de lei pentru adulți, respectiv de 40 de lei pentru elevi și pensionari. Aquaparkul din Oradea are 10 tobogane, 15 bazine de înot și relaxare, 6 saune, saloane de masaj, baie turcească, terenuri de sport și restaurante.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026