Versiunea completă
Actualitate

Au apărut primele semne că economia și-a încetinit scăderea și începe să-și revină. Între timp, Nicușor Dan ar trebui să țină ședințele cu liderii politici nu la Palatul Cotroceni, ci în fabricile de pui de la Carmistin sau fabricile de mâncare pentru câini și pisici de la Transavia, că poate se obține un consens politic și se găsește un nou prim-ministru

Cu puțin noroc și cu reziliența companiilor și a populației, s-ar putea să fi atins în trimestrul 1 din 2026 nivelul cel mai scăzut al activității economice, iar trimestrul al doilea să ne fi adus o creștere a economiei. Conform…

Cristian Hostiuc · 13 iulie 2026 · 5 min de citit

Cu puțin noroc și cu reziliența companiilor și a populației, s-ar putea să fi atins în trimestrul 1 din 2026 nivelul cel mai scăzut al activității economice, iar trimestrul al doilea să ne fi adus o creștere a economiei.

Conform BNR: Cele mai recente date și analize indică o ușoară redresare a activității economice în trimestriul doi 2026 față de trimestrul precedent, asociată cu o creștere a dinamicii anuale, în condițiile unor evoluții eterogene la nivelul componentelor cererii agregate și al sectoarelor majore.

Acesta a fost precizarea BNR din comunicatul de miercuri, 8 iulie, de după ședința Consiliului de Administrație.

În trimestrul 1, față de trimestrul 1 2025, economia a scăzut cu 1,2%, o scădere semnificativă.

Din trimestrul 3, în care am intrat deja, vom vedea o scădere semnificativă a inflației, anunță BNR. În mai am avut o inflație de 10,9%, în iunie va scădea ușor, dar din iulie vom vedea o reducere semnificativă, după ce trec efectele liberalizării prețurilor la energie și a creșterii TVA de anul trecut.

Creșterea salariului minim pe economie de la 1 iulie cu 6,8%, coroborată cu o scădere a inflației, va aduce pentru prima dată o ameliorare semnificativă a puterii de cumpărare, care a fost afectată în ultimul an de creșterea inflației, adică a prețurilor, fără o creștere salarială echivalentă. În ultimele luni, veniturile consumatorilor au înregistrat o scădere în termeni reali mai mare de 5%, dar care din iulie se va mai ameliora.

Această îmbunătățire a puterii de cumpărare se va duce și ea într-o îmbunătățire a consumului, care își va reduce semnificativ scăderea din ultimele luni.

În iunie, cele mai mari bănci au înregistrat o creștere a activității de creditare, după ce primul trimestru a fost destul de slab ca urmare a pașilor înapoi făcuți de populație, la care s-a adăugat temperarea activității la nivelul companiilor.

Dan Niculae, CEO imobiliare.ro Finance, cel mai mare broker de credite pentru persoane fizice, a spus la ZF Live că piața creditelor ipotecare a început să-și revină din iunie, după o primă parte a anului care a fost marcată de incertitudini fiscale și economice.

Dacă mediul economic și fiscal va deveni mai stabil, în a doua parte a anului ne așteptăm la o evoluție mai bună decât în primul semestru la nivelul creditării ipotecare, deci și a tranzacțiilor imobiliare.

Conform datelor, în primul semestru numărul tranzacțiilor cu locuințe a scăzut cu 9%.

Atât tranzacțiile imobiliare cât și activitatea de creditare reprezintă componente importante din PIB, mult mai importante decât agricultura. Tranzacțiile imobiliare, de toate tipurile, au o contribuție la formarea PIB-ului de 7,4%, în timp ce intermedierile financiare și de asigurări au o contribuție de 4,1%, versus agricultura, care are o contribuție de 1,6%, sau construcțiile, care au o contribuție de 5,3%. În ciuda zgomotului pe care îl face, agricultura primară are o pondere extrem de redusă în formarea PIB.

Tranzacțiile imobiliare reprezintă o activitate economică extrem de importantă care însă nu prea este luată în considerare când se discută despre motoarele de creștere economică.

Din păcate industria, care are o contribuție de 15,7% la formarea PIB, continuă să scadă, și nu avem o politică la nivel de stat pentru a opri această scădere. Pur și simplu nu avem o strategie de reindustrializare într-un mod coerent care să readucă industria la peste 20% din PIB, cât a fost acum cinci ani.

În T1/2026, când economia a avut o scădere de 1,2% față de T1/2025, comerțul și HoReCa au avut o scădere de 0,7%, adică mai mult de jumătate din scăderea economică din T1 a fost adusă de ceea ce se cheamă generic “consumul”.

Mai mult ca sigur că în T2/2026 s-a înregistrat o ameliorare în zona de consum, iar în T3, odată cu creșterea salariului minim, s-ar putea să vedem consumul revenind pe plus.

Dacă în T2 și în T3 vom consemna un plus economic față de perioada similară a anului trecut, s-ar putea ca per total an economia să rămână într-o zonă pozitivă de „0 și ceva la sută“, care ar fi o realizare având în vedere ajustarea bugetară cu care se confruntă economia și România.

Mulți ar spune că economia merge mai bine fără guvern, iar datele economice s-ar putea să arate, ironic, acest lucru, pentru T2 și T3.

Dar din păcate această incertiudine politică absurdă, kafkaniană, retează din măsurile de revenire economică care trebuie luate.

Economia a rezistat destul de bine asaltului politic din ultimul an, dar care a lăsat răni adânci în mintea oamenilor și a companiilor.

Multe companii, în special din zona de consum, care se confruntă direct cu piața, cu consumatorul, au reușit să facă față chiar dacă au avut scăderi ale vânzărilor de 20-30%. Dar fiecare vrea să vadă că există o speranță de revenire.

Luni, astăzi, președintele Nicușor Dan are programată o nouă întâlnire cu liderii coaliției pro-occidentale – PSD, PNL, USR, UDMR -, așa cum o denumește el, în încercarea de a ajunge la un consens privind un nou prim-ministru și un nou guvern.

Eu aș propune ca această întâlnire să nu mai aibă loc la Palatul Cotroceni ci într-o fabrică, spre exemplu în fabricile de pui ale grupului Carmistin, cele mai mari din Europa Centrală și de Est, sau în fabricile de mâncare pentru câini și pisici ale lui Ioan Popa de la Transavia, ca să vadă cum se desfășoară activitatea economică în realitate, și astfel, poate, vor ajunge la un consens.

România are nevoie de guvern până vin agențiile de rating, dacă nu „junk“ scrie pe noi.

Ce mai trebuie să citeşti