Ați fost în club în weekendul acesta? Și polițiștii Capitalei
Polițiștii Capitalei au aplicat, în acest final de săptămână, 12 amenzi în valoare de totală 156.500 de lei, în urma unor controale efectuate în mai multe cluburi din Sectorul 2. Printre abaterile constatate se numără fumatul în interior sau nereguli privind securitatea la incendii.
„În urma controalelor efectuate, s-a constatat încălcarea mai multor abateri de la prevederile unor norme legale, fiind aplicate mai multe sancțiuni contravenționale. Pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Capitalei.
De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, fără îndeplinirea condițiilor stabilite de lege.
Totodată, au fost aplicate și două sancțiuni contravenționale pentru fumatul în spațiile publice închise.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026