ATENȚIONARE METEO: Vremea se răcește brusc începând de marți. Cât de mult vor scădea temperaturile în toată țara - VIDEO
După ce în ultimele zile temperaturile înregistrate au fost cu mult peste cele specifice acestei perioade, începând de marți, un val de frig va ajunge și în România, vremea urmând să se răcească mai întâi în zona de est și nord-est a țării, după care în toată țara.
Astfel, temperaturile vor scădea începând de luni, în toată țara, ajungând între 0 și 5 grade ziua și între -7 și -2 grade noaptea, iar ninsori sunt posibile doar la munte, dar vor fi slabe și temporare.
După cum se poate vedea și din următorul video, valul de frig ajunge în nord-estul României marți, 29 decembrie, după care treptat cuprinde toată țara, temperaturile urmând să scadă până pe data de 3 ianuarie.
Weather Prospect in Europe for next 10 DaysSiberian Anticyclone effect in Europe – part 2 -From 4th of January back to normal temperatures.Data from Meteociel 3D
Posted by Cyclone Of Rhodes on 27 Decembrie 2015
Prognoza meteo pentru fiecare regiune a țării în următoarele zile:
BANAT
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, spre sfârșitul anului, dar și în primele zile din ianuarie, vremea se va răci și vor fi temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 2-5 grade, în scădere de la 5-9 grade, și minime între -3 și -1 grad, în medie, față de 1-3 în ultimele zile.
Precipitații locale, slabe cantitativ vor fi posibile duminică 27 decembrie, iar probabilitatea de apariție a acestora va crește din nou după 1 ianuarie.
CRIȘANA
Temperaturile vor scădea după data de 29 decembrie, astfel că sfârșitul acestui an și începutul de ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 2-4 grade și minime între -4 și -2 grade. Precipitații locale, slabe cantitativ, sunt posibile după data de 1 ianuarie.
TRANSILVANIA
Vremea se va răci la sfârșit de an și în primele zile din ianuarie, urmând ca temperaturile să fie mai apropiate de cele specifice perioadei, fiind de așteptat medii de 0-3 grade ziua și între -7 și -3 grade noaptea. Precipitații slabe cantitativ și trecătoare sunt posibile după 1 ianuarie.
MARAMUREȘ
Și în Maramureș, vremea se va răci spre sfârșitul anului, dar și în primele zile de ianuarie, când temperaturile maxime nu vor depăși 2-4 grade ziua, iar noaptea vor fi minime între -5 și -2 grade, în medie. Precipitații slabe s-ar putea produce după 1 ianuarie.
MOLDOVA
Vremea se va răci și în Moldova, de luni 28 decembrie se vor înregistra temperaturi maxime între 1 și 4 grade ziua și între -5 și -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an și în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitații temporare și slabe cantitativ.
DROBOGEA
În Dobrogea, temperaturile vor scădea la sfârșitul anului și în primele zile din ianuarie până la 3-5 grade ziua și între -2 și 2 grade noaptea. Precipitații slabe vor fi posibile după data de 29 decembrie.
MUNTENIA
Și în Muntenia, temperaturile vor scădea de luni 28 decembrie de la maxime de 7-12 grade și minime între -1 și 3 grade la 2-5 grade ziua și între -4 și -2 grade noaptea. Precipitații slabe, locale vor fi posibile în perioada 28-29 decembrie și după data de 1 ianuarie.
OLTENIA
În Oltenia, vremea se va răci din 28 decembrie, când temperaturile vor scădea de la maxime de 6-13 grade și minime între -1 și 3 grade, la 2-5 grade ziua și între -4 și -2 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitații locale, slabe cantitativ, va crește în zilele de 28 și 29 decembrie și după data de 1 ianuarie.
LA MUNTE
La munte, din 28 decembrie și până la începutul anului viitor, temperaturile vor fi în scădere și se vor situa, în medie, între -3 și 0 grade ziua și între -9 și -3 grade noaptea. Ninsori slabe și temporare sunt posibile în 27 și 29 decembrie, precum și în primele zile ale noului an.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026