Atentionare ANM: Ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, în intervalul 09 aprilie, ora 11 – 11 aprilie, ora 23.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de sâmbătă (09 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului și în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale și ulterior în cele estice.
Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină.
Ce mai trebuie să citeşti
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026