Versiunea completă
Actualitate

Astăzi intră în vigoare noile prevederi prin care șoferilor li se suspendă dreptul de a circula

DRPCIV a anunțat că, de duminică, 20 mai, șoferilor care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului li se suspendă dreptul de a circula. Aceleași sancțiuni sunt aplicate și proprietarilor ale căror mașini nu corespund din punct de vedere tehnic.

George Toader · 20 mai 2018 · 1 min de citit

Suspendarea dreptului de a circula pe drumurile publice se aplică șoferilor temporar până în momentul în care cumpărătorul reușește să își declare autoturismul.

“Numeroși cetățeni ne-au adresat petiții și au pus întrebări referitoare la ce posibilitate au după ce vând un autovehicul să urmărească starea înmatriculării și să se asigure că noul proprietar va transcrie vehiculul pe numele său astfel încât să nu mai fie puși în situația de a plăti amenzi pentru o mașină pe care nu o mai au. Începând cu data de 20 mai, va intra în vigoare o nouă instituție, cea a suspendării înmatriculării vehiculului, aceasta reprezentând o interdicție temporară de circulație a vehiculului pe drumului public, nu echivalează cu o radiere”, a declarat comisar șef Florin Catană, directorul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti