Asociația Română a Mazaginelor Online: Vânzările de Black Friday vor crește cu 20% anul acesta
Achizițiile realizate online vor crește cu 20% anul acesta de Black Friday, potrivit estimărilor magazinelor ce fac parte din Asociația Română a Mazaginelor Online (ARMO), se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. „Black Friday este un eveniment care atrage de fiecare…
Achizițiile realizate online vor crește cu 20% anul acesta de Black Friday, potrivit estimărilor magazinelor ce fac parte din Asociația Română a Mazaginelor Online (ARMO), se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Black Friday este un eveniment care atrage de fiecare dată noi clienți care fac prima comandă online. Anul acesta, ne așteptăm la o creștere semnificativă a numărului celor din zona rurală, astfel încât 30% dintre comenzi ar putea merge către aceasta. În plus, peste 70% dintre comenzile din zona rurală vor veni de pe mobil, având în vedere faptul că satele și comunele României sunt legate la internet prin mobile,” a declarat Florinel Chiș, director executiv ARMO, citat în comunicat.
Conform ARMO, Fashion-Up propune clienților, anul acesta, o selecție de peste 100.000 de produse la cele mai mici prețuri din an, articole de la 1.000 de branduri, dar și produse din colecțiile designerilor români.
Pentru Black Friday, Elefant.ro a pregătit o ofertă în care a inclus peste 100.000 de produse. „Estimăm că la finalul săptămânii vom avea de livrat jumătate de milion de cărți, 100.000 de parfumuri și alte sute de mii de articole. Ambele evenimente de shopping vor fi comunicate exclusiv în mediile digitale și ne vor aduce o creștere de minimum 35% față de anul trecut. Acesta este pariul nostru în 2019”, a precizat Radu Meteș, Head of Marketing la elefant.ro, relatează sursa precizată.
Totodată, AVstore promite, de Black Friday, cele mai bune prețuri din an și un timp de livrare scurt. Printre cele mai căutate branduri din această perioadă se numără SENNHEISER, SONY, Bang & Olufsen, KEF sau BOSE, arată estimările experților.
Citiți mai multe pe www.zf.ro.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026