Asociația Română a Băncilor: În 2017 crește creditul ipotecar și scade cel de consum
Anul acesta va crește creditul ipotecar și va scădea cel de consum pentru populație. De asemenea, băncile vor pune accent pe creditarea companiilor. Acestea sunt previziunile pentru 2017 ale reprezentanților Asociației Române a Băncilor (ARB).
“Creșterea creditului neguvernamental a fost relativ redusă în 2016. În 2017 suntem pregătiți ca să credităm. Este o abundență de lichiditate în sistem. Nivelul de economisire internă este unul ridicat. Având în vedere creșterea macroeconomică vedem o cerere agregată mai mare din partea companiilor. La populație vedem o creștere a creditării ipotecare și o scădere a creditului de consum”, a declarat, marți, Sergiu Oprescu, Președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB).
Bancherii spun că motorul creditului ipotecar a fost programul Prima Casă, în vreme ce creditul ipotecar clasic nu a mai fost atât de solicitat.
În ceea ce privește 2016, în toamna anului trecut, sistemul bancar românesc și-a mențiunt stabilitatea financiară și are perspective și lichiditate suficientă să finanțeze populația și companiile. Rata creditelor neperformante s-a redus în 2016 de 2,3 ori față de vârful din 2014. Astfel, rata acestor credite este de 9,9%, din care 8,11%, în cazul creditelor pentru populație și 2,2%, în cazul creditelor pentru IMM.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026