ASF a transmis Finanțelor un proiect de ordonanță de urgență pentru stabilirea statutului Rasdaq
ASF a transmis Ministerului Finanțelor un proiect de ordonanță de urgență pentru stabilirea statutului Rasdaq, propunerea prevăzând dreptul acționarilor de a stabili dacă firmele vor fi mutate pe o piață reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacționare.
Statutul incert al pieței Rasdaq este o problemă care trenează de mai mulți ani și pe care fosta Comisie Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) și Bursa nu au reușit să o soluționeze. Această situație a dus la numeroase dispute între Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC), CNVM și Bursă.
Totul a început după ce în 2004 au fost schimbate prevederile la nivel european, care stabilesc împărțirea piețelor în reglementată și sistem alternativ de tranzacționare. Rasdaq nu mai poate fi considerată piață reglementată, așa cum CNVM a stabilit la înființarea Rasdaq (în 1996), însă Comisia nu a încadrat Rasdaq nici ca sistem alternativ de tranzacționare.
CNVM a stabilit, totuși, că firmele și investitorii de pe Rasdaq trebuie să respecte aceleași reguli ca pe o piață reglementată, inclusiv lansarea de oferte publice de preluare și dreptul acționarilor minoritari de a se retrage din acționariat înainte de delistare. Clarificarea statutului Rasdaq a fost cerută chiar și de procurori, pentru a putea stabili dacă unele infracțiuni sunt de factură penală.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026