Versiunea completă
Carte

Arta pe intelesul tuturor

Investitiile in arta au devenit una dintre cele mai bune optiuni pe timp de criza, iar specialistii din domeniu spun ca arta clasica va fi intotdeauna la mare pret. Pe de alta parte, discutiile despre arta sunt intotdeauna printre preferatele elitelor

Redacţia BM · 8 februarie 2010 · 3 min de citit

Este adevarat, domeniul nu este accesibil neinitiatilor, dar cunostintele se pot cladi treptat. Daca o vizita la marile muzee ale lumii nu este intotdeauna la indemana, albumele de arta sau cartile de specialitate sunt mult mai accesibile. La editura Noi a aparut o enciclopedie, “999 capodopere”, care include, in 672 de pagini, opere de arta din toate timpurile, care ar trebui sa fie cunoscute de oricine. Si poate reprezenta si o baza de la care sa fie construit un portofoliu de investitor. Albumul inseamna o calatorie in timp, din perioada preistorica pana in secolul XX, si scoate in evidenta capodoperele civilizatiilor si ale curentelor artistice aparute de-a lungul vremii.

Dupa modelul atat de popular in niste vremuri cand timpul a devenit un lux, albumul include informatii esentiale din arta, care pot fi parcurse usor datorita fotografiilor si prezentarilor succinte. Totul este pus intr-un context, iar inspiratia marilor artisti este corelata cu problemele vremurilor pe care le-au trait. De exemplu, la inceputuri arta se concentra asupra fertilitatii si, normal, asupra vanatorii, principalele preocupari ale oamenilor preistorici. In timp, odata cu evolutia imperiilor, arta a inceput sa raspunda unor intrebari existentiale mai complexe – ce este omul, cum il definesc obiceiurile sale, ce se intampla cu sufletul dupa moarte. Cele 12 capitole ale albumului sunt structurate si in functie de marile centre de arta ale lumii, de la China si Japonia pana in Africa si Oceania. Editia este trilingva, in limbile romana, greaca si engleza.

“999 capodopere” Editura Noi, Bucuresti, 2009


APARITII NOI:

Ce mai trebuie să citeşti