Aroganță de miliardar. El spunea ca vrea să își ducă companie pe marte, să fie primul triliardar al lumii și chiar președintele întregii planete
Nu a reușit să își extindă compania pe Marte, cum a visat, și nici să ajungă „președinte al lumii”. Ce a reușit însă Adam Neumann a fost să construiască un business cu venituri de peste 2,5 miliarde de dolari și…
Nu a reușit să își extindă compania pe Marte, cum a visat, și nici să ajungă „președinte al lumii”. Ce a reușit însă Adam Neumann a fost să construiască un business cu venituri de peste 2,5 miliarde de dolari și mii de angajați: WeWork.
Pe viitorul partener de business, Miguel McKelvey, alături de care avea să se lanseze în imobiliare, l-a cunoscut printr-o cunoștință comună, în 2008. Inițial, cei doi au deschis GreenDesk, un spațiu de coworking ecofriendly. După doi ani au pus bazele afacerii cu spații de coworking WeWork, cu o investiție inițială de 15 milioane de dolari.
Din cauza comportamentului excentric și fiindcă se implicase într-o serie de scandaluri, în 2019 i s-a cerut să renunțe la postul de CEO al companiei pe care o înființase, cu puțin înainte de oferta publică inițială. Pe 24 septembrie 2019 antreprenorul s-a retras din business, predându-le ștafeta lui Artie Minson și Sebastian Gunningham.
De-a lungul timpului s-a implicat și în alte businessuri, de la start-up-uri tech la companii care comercializează canabis. Antreprenorul e căsătorit cu Rebekah Neumann, verișoara actriței Gwynet Paltrow, alături de care are șase copii, din care două perechi de gemeni. Printre planurile fanteziste ale lui Neumann se numărau extinderea companiei pe Marte și dobândirea statutului de primul triliardar al lumii. El își dorea, de asemenea, să devină președinte al lumii, prim-ministru al Israelului, dar și să trăiscă veșnic.
Momenan a aniversat 42 de ani. În prezent investește în proprietăți imobiliare din SUA, evaluate la un total de circa 1 miliard de dolari. De la înființare și până la sfârșitul anului trecut, WeWork operase peste 4 milioane de metri pătrați de birouri. Compania a înregistrat, în 2021, venituri de 2,5 miliarde de dolari, având o echipă de 6.000 de angajați în 38 de piețe.
„Cum poți schimba lumea? Aducând oamenii împreună. Unde e simplu să aduci oamenii împreună? În mediul de lucru.”
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026