Arhitecta Prințului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiție, nu mai știm de unde venim și încotro ne îndreptăm"
După zece ani petrecuți în Marea Britanie, s-a întors acasă pentru a-i ajuta pe români să își salveze „comorile”. Așa am aflat cu toții că „arhitecta Prințului Charles”, mâna lui dreaptă, în proiectele de restaurare a proprietăților princiare din Transilvania, e româncă. O ardeleancă tenace și ambițioasă, pasionată de arhitectura tradițională, care ne-a demonstrat că drumul spre Buckingham Palace…
De la Brașov, la Oxford
– Românii vă cunosc destul de puțin. Ne-ați putea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prințul de Wales?
– Povestea mea pleacă de la faptul că m-am născut la Brașov, într-un oraș minunat de munte. Îmi place să spun că orașul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viața asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aș fi născut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, și arhitectura. În copilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenția să nu merg pe „După ziduri”, adică pe latura de nord-vest a cetății medievale a Brașovului, pe unde era scurtătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că circulau tot felul de legende de băgat spaima-n copii și-n părinți. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, povârnișul cu pinii încărcați de zăpadă, de alta, zidurile cetății, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuțele de altădată ale brașovenilor.
– Ați reușit să împăcați cele două pasiuni?
– Am făcut sport de performanță, dar, în paralel, am urmat și studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din București. Am făcut parte din echipa națională la schi și am fost ani de zile campioana națională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soț, datorită căruia am ajuns în Anglia. Așa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licența în arhitectură, la București, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă îndrăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea șansă de a fi beneficiara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecția Clădirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care însemna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate șantierele importante din Marea Britanie, pentru a învăța lucruri practice despre restaurare de la cei mai buni meșteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invitați de Alteța Sa Regală, Prințul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfășurare câteva șantiere în care se implicase unul din colegii noștri bursieri.
– Era prima oară când v-ați aflat față în față cu Alteța Sa?
Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitați și la Poundbury, un proiect foarte drag Prințului, un experiment urban, care-și propunea construirea unui orășel după model tradițional, care să ofere locuitorilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-și cunoaște vecinii. E un contraexemplu pentru modelul corporatist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prințul Charles este un mare susținător al conservării și restaurării arhitecturii tradiționale. Iar Anglia este, cu siguranță, țara cea mai potrivită, dacă vrei să înveți ceva despre conservare și reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl prețuiesc, îl romanțează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lume. Asta lasă, desigur, urme și în grija pe care o poartă pentru patrimoniu.
– După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Brașov. Ce v-a făcut să vă întoarceți în țară?
– Întoarcerea mea se datorează unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fundația „Mihai Eminescu”, fundație aflată sub patronajul Alteței Sale. S-a întâmplat să mă îndrăgostesc de satul Meșendorf (Dacia), din județul Brașov, și aproape din impuls, am cumpărat o căsuță aflată în paragină. Era atât de frumoasă și era pur și simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să știu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, așa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o restaurez, fără să știu pentru cât timp. Și iată-mă că sunt încă aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndrăgostit de o presă de struguri, care exista în gospodărie, una din suratele celei care se află, azi, la Muzeul Satului din București. Și fiindcă, la un moment dat, aveam două șantiere deschise, am ajuns să organizez ateliere de lucru la Meșendorf pentru studenți și tineri arhitecți. Am avut parte de o experiență extraordinară cu acea bursă SPAB, și mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor tineri măcar un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-și descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înțelegem ce înseamnă a construi
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026