Versiunea completă
Actualitate

Arctic mărește salariile brute ale angajaților

Arctic, producător de electrocasnice, anunță că, începând cu 1 ianuarie 2018, va suporta cheltuielile generate de transferul contribuțiilor sociale către angajați, astfel încât salariile nete ale angajaților săi să nu fie diminuate.

Florin Casota · 22 decembrie 2017 · 1 min de citit

Compania se asigură astfel că modificările legislative nu vor afecta în niciun fel veniturile celor 3.600 de angajați care lucrează în prezent la fabrica din Găești.

”Ne dorim ca angajații Arctic să nu resimtă în niciun fel schimbările aduse Codului Fiscal, iar decizia de a suporta cheltuielile generate de transferul contribuțiilor sociale în sarcina acestora confirmă angajamentul nostru pentru a proteja întotdeauna interesele angajaților noștri. Încă o dată, vrem să-i asigurăm pe aceștia că dedicarea lor este pe deplin apreciată, motiv pentru care ne dorim să le asigurăm în continuare siguranța financiară de care au nevoie ei și familiile lor. ”, a declarat Gabriela Coman, Director Resurse Umane Arctic.

Ce mai trebuie să citeşti