ArcelorMittal Hunedoara își reduce activitatea și plătește angajații cu 75% din salariu ca urmare a lipsei comenzilor
Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara (simbol bursier SIDG), combinat siderurgic deținut de holdingul ArcelorMittal, a hotărât reducerea temporară a activității societății pentru perioada 23 iulie 2022-05 august 2022 și plata cu 75% din salariul de bază a salariaților, potrivit…
Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara (simbol bursier SIDG), combinat siderurgic deținut de holdingul ArcelorMittal, a hotărât reducerea temporară a activității societății pentru perioada 23 iulie 2022-05 august 2022 și plata cu 75% din salariul de bază a salariaților, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori București.
Măsura a fost luată de companie „având în vedere dificultățile economice cu care se confruntă societatea cauzate de lipsa comenzilor și implicit a volumului de producție, precum și ca măsură de protecție a salariaților”.
ArcelorMittal Hunedoara precizează că reducerea activității a început în data de 20 iunie 2022, însă majoritatea salariaților au beneficiat de concedii de odihnă, astfel că numărul celor plătiți cu 75% este redus.
Compania a încheiat T1/2022 cu o pierdere de 29,7 milioane de lei, majorată de 14,5 milioane de lei în T1/2021, în contextul unei cifre de afaceri de 196,6 mil. lei, în urcare cu 41,4%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul trimestrial.
„Pe total activitate față de aceeași perioadă, veniturile totale în valoare de 154.701.478 ron, iar cheltuielile totale în valoare de 166.317.249 ron sunt aproximativ egale cu cele prevăzute în BVC-2021, menționează compania.
ArcelorMittal Hunedoara este controlată în proporție de 96,5% de ArcelorMittal Holdings și are 61,6 mil. lei capitalizare. Acțiunile SIDG se tranzacționează în creștere cu 55% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacții 20.400 de lei, conform datelor BVB.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026