Aproape 60% din companiile bulgare vor acorda prime de Crăciun angajaților
Circa 60% din companiile din Bulgaria vor acorda prime de Crăciun angajaților anul acesta, peste jumătate dintre firme intenționând să plătească bonusuri de peste 300 leva (aproximativ 154 euro), potrivit unui sondaj al asociației companiilor din industria locală (BICA), citat de Novinite.
Salariul mediu lunar pe economie în Bulgaria a fost de 809 leva în septembrie, echivalentul a circa 413 euro, potrivit datelor institutului bulgar de statistică.
Două treimi dintre respondenții chestionați de BICA au declarat că primele vor fi acordate în funcție de rezultatele financiare ale companiilor.
“Economia Bulgariei este estimată să crească cu 1-1,5%. Pe deasupra, multe dintre companiile locale au depășit deja țintele de vânzări pentru acest an și au optimizat costurile, ceea ce le permite să obțină profituri în creștere”, a declarat directorul executiv al BICA, Dobrin Ivanov.
Dintre cele 57% de companii care și-au exprimat intenția de a acorda prime de Crăciun anul acesta, 27% au declarat că vor plăti bonusuri de până la 100 leva (51 euro), 35% vor oferi între 100 și 300 leva, iar 38% vor acorda prime de peste 300 leva.
Aproape o treime dintre managerii de companii intervievați au spus că încă nu au luat o decizie în privința acordării de bonusuri de Crăciun, în timp ce 15% au afirmat că nu își permit să plătească prime.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026