Apple va prezenta luni noile versiuni ale sistemelor de operare
Apple va prezenta luni noile versiuni ale sistemelor de operare iOS și OSX, un moment delicat pentru companie, care a schimbat la sfârșitul anului trecut conducerea echipei responsabile pentru software și designul interfeței.
Conferința WWDC organizată în fiecare an de Apple pentru dezvoltatorii de aplicații destinate produselor companiei va începe luni la San Francisco.
Evenimentul principal al conferinței, care va avea loc în după-amiaza zilei de luni, îi va aduce pe scenă pe directorul general Tim Cook și pe alți executivi ai companiei, care vor prezenta noile variante ale celor două sisteme de operare, iOS (destinat dispozitivelor mobile: iPhone, iPad) și OSX (care echipează computerele și laptop-urile Mac).
Publicul larg va avea acces în premieră la primele versiuni ale celor două sisteme dezvoltate după reorganizarea conducerii diviziei de software a companiei, aflată acum sub controlul lui Jony Ive, unul dintre oamenii de încredere ai lui Steve Jobs, care s-a ocupat anterior de design.
Prezentarea de luni are o miză mai ridicată pentru Apple decât în alți ani, după apariția unui curent de scepticism și neîncredere în rândul investitorilor cu privire la abilitatea companiei de a continua ritmul rapid de inovare, de a rămâne o forță dominantă pe piața produselor mobile de comunicare și de a menține marjele ridicate de profit cu care și-a obișnuit acționarii, transmite MarketWatch.
Acțiunile Apple au scăzut cu 17% de la începutul acestui an. Vineri, Apple a închis în urcare cu 0,8% pe bursa de la New York, recuperând declinul din prima parte a ședinței datorită unui raport transmis în jurul prânzului de un analist, care crede că grupul ar putea surprinde luni prin lansarea unui iPhone low-cost sau a unei variante îmbunătățite a iPhone 5.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026