Apele Române: 16 cursuri de apă au secat în spațiul hidrografic Crișuri, în iulie
16 cursuri de apă au secat în spațiul hidrografic Crișuri, în luna iulie, fiind pentru prima dată de când se fac măsurători când a secat Valea Obârșa la stația hidrometrică Târnava de Criș, au anunțat marți reprezentanții Apelor Române Crișuri.
În luna iulie 2022, în spațiul hidrografic Crișuri, au secat 16 cursuri de apă și s-au înregistrat debite minime istorice la 14 stații hidrometrice. Pentru prima dată de când se fac observații și măsurători, Valea Obârșa a secat la stația hidrometrică Târnava de Criș (Jud. Arad), au anunțat reprezentanții Apele Române Crișuri pe Facebook.
Conform acestora, debite minime istorice s-au înregistrat pe următoarele cursuri de apă: Crișul Alb, Valea de la Lazuri, Zimbru (Iosaș), Chisindia, Moneasa, Beliu, Obârșa (jud. Arad), Ier, Borod, Finiș, Sighiștel (jud. Bihor) și Poicu (jud. Cluj).
„Colegii noștri urmăresc permanent evoluția debitelor de apă și nivelurilor piezometrice prin 88 de stații hidrometrice și 275 de foraje. Datele sunt transmise zilnic către Dispeceratul Național Apele Române”, au transmis reprezentanții Apelor Române.
Aceștia atrag atenția că „apa este o resursă naturală limitată care trebuie consumată responsabil”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026